În perioada sărbătorilor de iarnă am avut mult mai mult timp liber decât anticipam, deci m-am găsit căutând posibilități de divertisment, dar nimic nu mi-a stârnit interesul. Căutam ceva de făcut în afara casei. Avatar 2 în 3D era pe program la cinema, dar mi-aș fi dorit ceva mai special, ceva ieșit din comun. M-am gândit că un film la cinema ar fi plictisitor.
În timp ce pe telefon căutam după evenimente culturale sau artistice, gândul mi-a zburat la prima mea experiență la cinema. Era în anul 1921 și în acele timpuri nu existau multe filme din care să alegi, mai ales filme potrivite pentru copii. Cinematograful nu funcționa în continuu, n-am avut televizor, și bineînțeles nici internet. Ceea ce aveam erau cărți și oameni care ne povesteau.
Deseori vedeam anunțuri în ziar despre noile filme la cinematograful din Miercurea Ciuc. Eram fascinată de povești în general, și mi-a plăcut să citesc cărți. Dar am crezut că filmele ar fi chiar și mai bune, că filmul era ceva magic, ca și când cărțile s-ar fi transformat în realitate. Părinții mei s-au dus la cinema de câteva ori după care le-am pus o mie de întrebări, implorându-i să-mi spună despre ce era vorba în film. Mama mi-a povestit totul și eu am petrecut zile întregi imaginându-mi.
Cinematograful se afla în ”Vigadó” (ceea ce înseamnă loc pentru veselie) care funcționa ca centru cultural unde toate activitățile culturale și de divertisment în Miercurea Ciuc erau organizate. Era un centru cultural pentru public cu o scenă, o cafenea, a sală mare și chiar câteva camere de hotel. Deși clădirea a fost construită în 1904, din cauza reparațiilor și a războiului nu și-a servit cu adevărat scopul. Dar cum războiul s-a terminat, după toate necazurile și suferințele, oameni doreau să aibă momente vesele iar clădirea a prins treptat viață. A devenit un loc pentru veselie în fiecare sens al cuvântului.
Asociația Femeilor organiza diverse evenimente artistice în fiecare joi, serate de poezie, spectacole de teatru și de muzică pentru a susține dezvoltarea culturală, bunăstarea publică și chiar diferite activități caritabile. Părinții mei m-au dus la un concert dar ceea ce mă interesa cu adevărat era cinematograful.
Apoi într-o zi am văzut un anunț în ziar despre un film nou și mi-am dat seama ce poveste era. Era vorba despre ”Viteazul Ion” bazat pe o poezie epică pe care am învățat-o la școală. Este povestea unui tânăr cioban care e nevoit să-și părăsească locul natal și care se confruntă cu diferite aventuri în timp ce învinge răufăcătorii. Îndată ce am văzut anunțul știam că acesta era momentul pe care l-am așteptat. Asta va fi un film care poate fi vizionat și de copii.
Cu entuziasmul unui copil am rugat-o pe mama să mă lase să văd acest film. Bineînțeles am subliniat și faptul că acest lucru ar fi benefic și pentru învățătura mea pentru că studiem acest poem la școală și este o operă clasică a literaturii noastre. Mama a discutat cu tata și în curând s-a decis ca toată familia să se ducă la cinema. A mai rămas o săptămână până la film și eu număram zilele. În noaptea înainte de film am fost atât de agitată că nu prea am dormit.
În acele timpuri toate filmele au fost mute, deși nu se numeau așa numai după apariția filmelor cu sunet. Primul film pe care l-am văzut, ”Viteazul Ion” era tot mut, fără să auzim vorbitul actorilor, în alb și negru, iar actorii jucau cu expresii amuzant de exagerate și mișcări rapide. Ce se auzea era muzică iar dialogurile au fost inscripționate separat între scene. Cu toate acestea, asta era ziua când m-am îndrăgostit de cinema. Filmele au devenit pentru mine atât de importante, sau poate și mai importante decât cărțile. Filmele mă duceau în locuri magice și mi-au dat răspunsuri la foarte multe situații potențiale pe care nu le-am trăit niciodată. Cinematograful mi-a permis să-mi extind și să-mi hrănesc imaginația. Și acesta este, probabil, principalul atu al unui povestitor.
De atunci am vizionat sute, chiar poate mii de filme și cu siguranță mi-am pierdut entuziasmul. Am devenit pretențioasă și caut mai ales povești imprevizibile, ceva nou și surprinzător, ceea ce este greu de găsit. Dar acum, după ce mi-am amintit de prima experiență la cinema, sunt iarăși curioasă și deschisă la explorare doar pentru plăcerea de a o face. Până la urmă există un element nou și original în fiecare poveste care poate fi o inspirație și hrană pentru imaginație. Totuși o să-mi cumpăr un bilet pentru Avatar 2 în 3D și voi încerca să-l vizionez cu ochii lui Klárika de acum 100 de ani. Sunt sigură că ar aprecia filmul și l-ar găsi foarte amuzant.
Klárika
CYBERNOVELS L'20S 