Prima noapte liniștită

Cechești, 24 decembrie 1920

Cu câteva săptămâni în urmă, v-am împărtășit cea mai mare speranță a mea pentru acest Crăciun. Adevărul este că speram aceeași lucru ultimii cinci ani. De fapt, aproape toată viața mea pe care îmi amintesc. V-am povestit despre dorința mea de a trăi în pace aici, pe acest farm mic în Cechești împreună cu părinții și frații mei.

Recent, mi-am dat seama că aceasta nu este doar speranța mea. Cei mai mulți oameni cunoscuți de mine sperau același lucru: pace. Asta era cea mai mare dorință a membrilor familiei mele, a oamenilor din sat, din țara noastră, și probabil a celor mai mulți din lume. Cu toții am tânjit după pace în viețile noastre de atâția ani. Am tânjit după pace în fiecare zi, dar și mai mult în perioada de Advent, în special în seara de Crăciun.

În ultimii 5 ani noaptea sfântă n-a fost prea pașnică și nici prea liniștită. Auzeam zgomotul războiului zi și noapte. Lumea a fost în război, cel mai mare război din toate timpurile. Iar cel mai mare război din toate timpurile necesită cea mai mare speranță din toate timpurile, speranța pentru pace.

Mama zică că speranța ne ajută să găsim lumina chiar și în cele mai întunecate timpuri și că speranța este o forță puternică. Poate că nu conține magie reală, dar dacă știm ce speranțe avem și le purtăm în suflet ca o lumină, se pot adeveri, ca și un miracol. Cred că cu cât mai mulți oameni speră la același lucru, cu atât este mai probabil ca acesta să se împlinească. Mă întreb câți dintre noi speră la o noapte liniștită în acest Crăciun, ca și mine. Se va împlini vreodată dorința noastră?

N-am auzit niciodată zgomotul războiului cu urechile mele. Niciodată n-am auzit foc de armă, bombe, strigăte, nici măcar alertă de bombă. Ne-am continuat viața de zi cu zi în acest sat mititel. Dar am citit și am auzit multe povestiri despre pierderi, doliu, suferință, teamă, îngrijorare, nesiguranță și sărăcie. Acest zgomot intern al războiului în mintea noastră nu a încetat nici măcar o zi în ultimii 5 ani. L-am văzut pe fața rudelor, prietenilor, și vecinilor, cei care își așteptau copii, frații sau tatăl să se întoarcă din război. Eu am avut noroc, dar în continuu m-a îngrijorat gândul dacă tata sau frații mei ar fi să se ducă, le voi revedea vreodată? Zgomotul gândurilor mele n-a încetat niciodată.

Cu toate acestea, am continuat cu aceleași ritualuri de Crăciun în fiecare an, ca întotdeauna. Am căutat momente de bucurie și am sperat să avem din nou, în sfârșit, o noapte sfântă liniștită. Am pregătit o cină bună, am copt rulourile mele preferate cu semințe de mac și, de asemenea, am făcut fondant de Crăciun din zahăr. Am avut și un brad de Crăciun în fiecare an, și l-am decorat cu nuci și fructe. Am făcut figurine mici din făină și apă pentru scena de nativitate. În fiecare an am participat și la spectacolul de Crăciun din biserică după care m-am dus la slujbă cu familia mea. Îmi plăcea să cânt și am cântat toate cântecele de Crăciun, deși nu eram prea bună la cântat. De fapt, cântam oribil. Uneori făceam și schimb de mici cadouri, dar cele mai frumoase cadouri erau scrisorile primite de la cei dragi care luptau în război.

Crăciunul din anul 1920 până la urmă s-a dovedit a fi unul diferit. După 5 ani, speranțele noastre nu au fost în zadar. În acest an tratatul de pace care marca sfârșitul oficial al războiului mondial a fost semnat. Speranța mea, cea a tuturor la pace s-a împlinit. Dar acestea n-au fost încă timpuri bucuroase. Ne-a luat mult timp să credem cu adevărat. Am ajuns să realizăm acest lucru treptat. În același timp, pacea ne-a costat mult. Erau încă multe pierderi pe care trebuia să le plângem. Și totuși aceasta a fost prima noapte liniștită de Crăciun în 6 ani. Am avut pace și liniște în mințile și inimile noastre. Practic, aceasta era prima noapte liniștită de care îmi amintesc.

Klárika