Crăciunul

Crăciunul văzut prin ochii copiilor este unul dintre cele mai speciale lucruri existente. Generații după generații, spiritul Crăciunului crește în noi toți și fiecare familie, fiecare casă sărbătorește în modul lui. 

În cursul anilor tradițiile s-au schimbat și mulți copii acum primesc cadouri de la Moș Crăciun, în timp ce în trecut cei Trei Magi erau superstarurile cadourilor de Crăciun. În unele cazuri cei patru aduc binecuvântări celor mici, și ei sunt chiar norocoși. Stoicism?

În satul nostru, ca și în multe alte locuri, Crăciunul este timpul reflecției, a gratitudinii, a sărbătoririi în familie, a distracției și a culorii. 

În călătoria de astăzi, doresc să abordez amintirile mai multor copii din Purchena, despre care mi-au spus micuții spiriduși care se ascund în sertarul cu șosete al fiecărei case, sau în trunchiul copacilor din piețe, sau în oala goală de sare și piper. Pentru că, da, micuții spiriduși sunt pretutindeni, și ne observă în timpul anului, notându-și succesele și gafele noastre ca să aibă o balanță la ajunul Anului Nou, și fac toate acestea fără ca noi să știm despre ei. 

Ei, ca și magia, există și doar cei cu cei mai curați și mai puri ochi vor putea, odată singuri, să vadă dâra de sclipici pe care o lasă în urmă când își iau zborul în miezul nopții…

Următorul nostru protagonist, Manolo, care avea 8 ani la acea vreme, mi-a spus că odată el a văzut spiridușul mic și verde care locuiește în orga bisericii. 

Era pe ziua celor Trei Magi în 1970. Era foarte frig, cele câțiva mașini parcate pe străzile satului erau deja acoperite de un strat gros de ger când copii au mers la biserică să primească cadourile aduse de Maiestățile lor, cei Trei Magi din Est. 

În acele vremuri copii, inclusiv Manolo, nu erau foarte bine înfășurați, deși era iarnă și foarte frig. În acea zi băiatul purta pantaloni scurți cu un pulovăr roșu și ciorapi galbeni. 

Pantofii lui aveau o gaură în ei și genunchii i-au fost răniți de la o cădere. Pe deasupra, o împletitură maro și o eșarfă tricotate de bunica lui. 

Viața pe atunci nu era atât de bună ca astăzi. Oamenii lucrau ore lungi pentru a-și câștiga un trai decent și majoritatea familiilor și-au strâns cureaua ca toți copiii, mai mulți și ei decât acum, să crească sănătoși și puternici. Nici nu-și puteau permite atâtea luxuri. Prin lux ne referim, poate, la ciocolată sau la haine mai bune.

Deci copii n-au avut atâția jucării, și orice le-ar fi adus cei Trei Magi, era mare lucru. În zilele înainte de ziua celor Trei Magi, ochii tuturor copiilor din Purchenea străluceau de fiecare dată când treceau pe lângă vitrina lui Pepe Gomez plină de mingi, păpuși, indieni și camioane mici. 

Micuțul Manolo, se uita cu nerăbdare la cititorul de nume din amvonul bisericii, era foarte nervos să-și audă numele pentru a primi orice cadou îi aduseseră. Își încrucișa degetele sperând că Gaspar, favoritul lui, îi va da cadoul.

Zece sau cincisprezece copii și-au primit cadourile, când regii s-au ridicat din tronurile lor cu parcimonie iar cititorul, băiatul de altar, și-a pus pergamentul deoparte și a început să coboare de pe altar. 

Deci Manolo n-a primit nimic … Abătut, era deja pe cale să iasă în stradă când a ridicat privirea și a văzut un mic praf auriu suspendat pe balustrada corului bisericii. Clipi de mai multe ori până când văzu o mică insectă târându-se printr-o țeavă de orgă, dar nu înainte, i se păru lui Manolo, de a-i face semn cu mâna. A clătinat din cap de mai multe ori, și și-a frecat ochii. Ce tocmai văzuse?

A ieșit din reverie când cineva l-a bătut pe umăr. Era regele Gaspar, cu barba lui cafenie și mănușile albe imaculate. Manolo simți o privire familiară în ochii maiestății sale. Mustața i s-a zvâcnit și regele Gaspar și-a ajustat-o când i-a scăpat un chicot și și-a întins mâna către băiat. Apoi i-a dat o portocală iar ochii lui Manolo străluceau. A luat portocala și a fugit acasă nefiind capabil să creadă ce cadou a primit de la Maiestatea sa, iar în acea noapte nici n-a putut dormi de emoții și gratitudine. 

O portocală! O portocală! – Cei Trei Magi un l-au uitat. 

Mulți ani mai târziu, trei fete, Ana, Maria Jose și Alejandra întorcându-se de la lecțiile de muzică de la conservator, exclamau cu aceeași entuziasm trecând podul spre Purchena: ”O stea! O stea!” – referindu-se la marea stea de aur strălucitoare care era cocoțată pe versanții dealului castelului Purchena ca o purtătoare de vești bune și prosperitate.

Steaua a făcut ca satul să arate ca un sat autentic din Orientul Mijlociu de acum mulți ani; Purchena, sub imensitatea cerului de iarnă, a evocat mai mult ca niciodată Betleemul, cu căsuțele ei albe cu țigle roșii adăpostite sub mantaua de pini ai Filabrelor.

Și știți cel mai curios lucru despre toată povestea asta? Exact aceeași expresie, „O stea! O stea!”, a fost exclamată de Cuadrilla de las Ánimas în Ajunul Crăciunului 1942, când o stea căzătoare a traversat firmamentul în acea noapte.

Cei care au văzut-o și-au pus o dorință, secretă și dragă fiecăruia dintre ei, și au continuat să cânte cu zdrăngănele, mandolină, chitarillo, tamburine, chimvale și zambomba cerând aguinaldo…

Clarita